Martisoare si ridichi

martisoare. momentul acela de primavara cand toata lumea e cu onorabilul cap in pamant. dupa tarabe si martisoare. totusi, inainte de capul in pamant, exista altceva care ma atrage mai mult: vanzatorul. daca nu-mi place fata vanzatorului, nu intarzii. poti sa te pui cu nebunul? daca asa considera el ca e bine. si da, culmea, am tot avut noroc si de martisoare misto, facute de niste maini dibace si oameni cu care mi-a placut sa schimb doua trei cuvinte nu numai un plic, un snur, 20 lei. daca dincolo de taraba e un om misto, ma si uit la ce a facut omuletul ala sau cei din jurul lui cu manutele lor cele doua, 22ua. si pana acum au fost numai martisoare, intr-un fel sau altul, nu stiu cum, cu drag luate, cu drag date, niciodata pentru ca „trebuie”. nu am luat la gramada, nu am luat la profe, nu am luat la asistente, aia de la fisc, aia de la birou etc. nope. sa ma iertati doamnelor dumneavoastra. sau nu. whatever. deci revenind: cand cumpar orice de la oricine, inainte de produs, conteaza mai mult faţa. daca nu simt nici o chimie, nu intarzii. si nu numai la martisoare. valabila povestea si la salata, ridichi, ceapa, branza. „decat” ce bag in gura ma intereseaza sa dau – sa iau de la un om care imi place, asa, la prima vedere, care simt io ca a mai si pus ceva in afara de interese meschine si calcule gainaresti in produsul ala. chimie. gresita sau nu. la fel si la table: nu ma intereseaza ce marca de motor si cati cai putere etc ai. toate sunt o tabla si un pamant aranjate in diferite forme si culori, nimic mai mult, nimic mai putin. faţa soferului insa este, de cele mai multe ori epica. si contrastul intre o masina de dar si o uratenie sau taran/ca la volan e cu atat mai reusit. adorabil. revenind insa la chimia care ma face sa ma apropii de viu nu de mort, de om nu de produs. imi place sa cred mai mult si sa-mi imaginez si mai mult decat sa fiu un simplu ingrosator de statistici.
deh, tampitul de mine inca mai crede in oameni oameni. si chimii. de unde se trage concluzia ca cine nu-si termina facultatea de chimie merita tot ce i se intampla dupa 🙂
nu m-oi invata minte odata.
atat.

Related Posts

One thought on “Martisoare si ridichi”

  1. N-ai cum sa te inveti minte odata, cita vreme te inveti (sau te-ai invatat) inima! Sic! 🙂 Pe principiul viu la viu trage si isi scoate nu ochii, ci privirea… 😉

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.