Il beau pe tata dimineata

crematoriul vitan barzesti.
la subsol.
un fel de wc public curat, fara mirosuri si hartii. daca e sa ma iau dupa faianta alba de pe pereti.
la 11 trecute fix, dimineata, ramasitele tatalui meu sunt programate la cuptor.
la 11 trecute fix, un maistru cu aspect de prelucrator prin aschiere, intr-un halat albastru, doar basca ce-i lipseste, intra in camaruta de doi pe trei unde petrecem ultimele minute in tacere alaturi de ceea ce a fost candva tatal si intreaba:”cine e reprezentantul?”
„eu” raspund.
„haideti cu mine”
ma duc cu nea maistru care-mi intinde sub nas o bucatica de hartie cu nume, prenume, data si ma pune sa semnez.
„asta e eticheta pentru urna”spune. si adauga „suntem trei baieti”. ma uit tamp si nu reactionez din prima. spontaneitatea mea nu functioneaza la parametri. maistrul se uita din nou la mine si accentueaza: „stiti, suntem trei baieti…”. si atunci pricep.
mana imi aluneca in buzunar si scot hartia plastifiata care misca lumea.
maistrul multumeste si dispare. apare imediat cu ceilalti „doi baieti”.
de pe masa, ramasitele sunt puse intr-un carucior. fix la 11. nici un minut mai devreme, nici unul mai tarziu.
aici momentul devine spontan si din priviri ii spun mamei sa ma astepte afara. iese.
eu urmez caruciorul cu sicriul.
hol cu camarute fara usi, doar cu o panza neagra in loc si cate o masa inclinata inauntru. trecem rand pe rand de ele si ajungem in locul Acela.
nu am nici un sentiment. locul seamana perfect cu imaginile pe care le-am vazut in filmele, documentarele etc referitoare la cuptoarele de la Auschvitz: trei usi metalice, pereti de caramida, sine metalice in dreptul fiecarei usi. nici un miros.
ramasitele tatalui impinse de cei trei maistri se opresc in dreptul unei usi. ma apropii.
o doamna apare in zona si ma roaga sa astept in spatele unui geam.
acum am senzatia ca urmeaza o condamnare la moarte in stil american: in spatele geamului sunt privitorii, in incapere e condamnatul la moarte. doar ca in incaperea cu geam de sticla sunt doar eu iar condamnatul e deja mort.
caruciorul se opreste in dreptul unei usi grele metalice.
cei trei apuca ramasitele cu panza aflata in sicriu si depun carcasa pe o platforma aflata pe rotite culisante de pe sinele de mai sus.
incet usa se deschide automat. apar flacari puternice pe spatele cuptorului.
in timp ce aceiasi trei cu halate albastre imping corpul, brusc izbucnesc flacari puternice si pe marginile cuptorului.
in cateva secunde, trupul e inauntru si usa culiseaza la loc.
s-a terminat totul.
nu simt nimic.
ies pe holurile goale bocanind din tocurile pantofilor de ocazie: fie nunta, fie incinerare. intre ele doar culoare reci.
urc la etaj. intr-un birou, o functionara cu aspect de angajata enel la ghiseu ma roaga sa completez o cerere daca doresc urna si-mi spune sa vin peste o saptamana. in timp ce completez cu atentie rubricile imi spune:”va costa 20 de lei..”. „ok” spun, „nici o problema”. si vine intrebarea:”ce faceti cu cenusa? unde tineti urna?”
„o s-o tin acasa iar cenusa o s-o dizolv in cafeluta, dimineata, cate o lingurita. sa-l beau pe tata fara zahar, tare, amar, ca viata”

Related Posts

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.